Cristina Gherghel: scriitoarea care și-a transformat visul în realitate


Poate nu știi cine sunt, dar dacă ești pasionat de lectură, cu siguranță ai auzit de Cristina G. – cu punct. Așa mi-am semnat cărțile între 2016 și 2018, când am debutat independent în lumea literară. Punctul era simbolul rigurozității mele, dar și al misterului. 
Cine se ascunde în spatele acestui nume?

Ei bine, sunt un om care mi-am urmat visul, chiar dacă acesta părea imposibil. A șaptea fată și al unsprezecelea copil al părinților mei, am crescut în Gherăești, județul Neamț, sub regimul comunist. Mi-am petrecut copilăria între munca la CAP și școală. Timpul pentru lectură era cu ciubote roșii, așa că citeam noaptea, pe furiș, la lumina lumânării. În cursul zilei, când creierul meu nu era ocupat cu studiul, mă pierdeam în povești, visând să citesc și să scriu, să creez și să împărtășesc anecdote care să emoționeze, să inspire, să schimbe vieți.

La 24 de ani, am plecat din țară și am locuit două decenii în Italia și Anglia, având diverse profesii și experiențe, cunoscând oameni și culturi diferite. Toate acestea mi-au deschis orizonturile și mi-au oferit o perspectivă profundă asupra sensibilității, compasiunii și respectului față de ceilalți.

La 40 de ani, după 32 de ani în care mi-am ignorat visul, am avut o criză existențială de proporții astronomice, care m-a făcut să-mi dau seama că visul meu nu era o utopie, ci o posibilitate. Și am început imediat să lucrez cu toată ființa mea la el.

În 2023, am decis să mă retrag în Bulgaria, unde am găsit liniștea necesară pentru a mă dedica scrisului. Aici, departe de agitația civilizației, îmi transform visul în realitate. Astăzi, pot spune că sunt o scriitoare împlinită, chiar dacă nu (încă) faimoasă. 

femeie cu par scurt blond cu rochie roz admirând marea

Fiind pasionată de comportamentul uman, abisurile minții și relațiile interpersonale, scriu despre subiecte sensibile, cum ar fi discriminarea, abuzurile, manipularea și efectele lor asupra sănătății mintale. Dar scriu și despre puterea motivației și a gândirii pozitive, despre cum să ne depășim limitele și să ne îndeplinim dorințele. Cărțile mele se adresează celor care au nevoie de o călăuză, de o sursă de inspirație, de o rază de speranță.

Fiindcă am multe de spus pe diferite teme, nu mă rezum la un singur gen literar. Prin romane, memorii, cărți de auto-ajutor și dezvoltare personală, ba chiar și cărți de bucate, îmi exprim perspectivele autentice.

Deși nu am abilitatea de a vizualiza, sunt o scriitoare eclectică, care își exprimă creativitatea în diverse moduri. Dacă ești o persoană sensibilă, sunt sigură că vei găsi multe lucruri cu care să te identifici.

Mă numesc Cristina Gherghel, „I am that, I am” și te aștept în lumea fascinantă a cuvintelor, modelată de experiențele, durerile, interesele și aspirațiile mele de mai bine pentru oameni și societate. 

În cărțile mele, găsești povești reale sau imaginare, care te poartă prin timp și spațiu, prin suferință și iubire, prin dezamăgire și speranță. Găsești și sfaturi practice, care te ajută să te cunoști mai bine, să te dezvolți personal și profesional, să-ți îmbunătățești relațiile cu ceilalți. Găsești și rețete originale și tradiționale delicioase, care te încântă cu arome și gusturi, care te fac să te simți ca acasă, oriunde ai fi. Găsești, în esență, o mare parte din mine, pe care ți-o împărtășesc cu generozitate și sinceritate. 

logo scriitor-carte rosie si stilou pe fond vintage

Te invit să descoperi realitatea mea, a unui om care percepe lumea fără filtrul imaginației. 

Toate creațiile mele, sunt legate, direct sau indirect, de comportamentul uman. 

Iată titlurile cărților mele semnate cu Cristina Gherghel (din 2022): 
ochi in univers pe fond inchis

Am publicat și un roman dramatic pentru suflete sensibile, plin de învățăminte profunde. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să te informez mai devreme, dar acum îți ofer oportunitatea să te bucuri de aceste opere captivante. 
  • O iubire comună: Labirintul incompatibilității dincolo de nevoi și iluzii 
În engleză: 
  • THE PERIMENOPAUSE HANDBOOK : A Hybrid Guide to Hormonal Wellness & Self-Care
  • iPerimenopause—The Latest Upgrade to the Operating System of my Life: Malfunction: Hormonal Mayhem
În acest moment, februarie 2024, sunt în plin proces de lucru la o carte de sociologie fascinantă, care va aborda teme precum manipularea, narcisismul și diverse tulburări de personalitate. Prin această lucrare, îmi propun să trag un semnal de alarmă cu privire la impactul comportamentelor antisociale și distructive asupra societății noastre, a omului de rând, coleg, prieten și a membrilor familiei. Omenia este pe cale de dispariție. Se salvează cine poate.

De asemenea, scriu sau editez diferite romane de dragoste, precum și cărți special create pentru femei, în mod particular pentru cele care se confruntă cu probleme de sănătate intimă și hormonală.

Cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală abordează subiecte variate, precum gândirea nouă, puterea minții, vizualizarea și manifestarea dorințelor, schimbarea paradigmelor negative în pozitive, legea atracției – conexiuni cu domeniul metafizicii și universul psihocibernetic.

Romanele inspirate din realitate, care explorează familia, conflicte și probleme familiale, și cărțile dedicate femeilor, oferă o perspectivă temeinică și educativă asupra aspectelor esențiale ale vieții noastre.

Lista cărților în lucru pe care o ofer este indicativă, dar nu exhaustivă, astfel încât să te aștepți mereu la noi surprize și aventuri intelectuale. 

În curând – unele titluri sunt în lucru

  • Utopia umanității
  • Blesteme de mamă
  • O viață în durere – Despre și pentru femei
  • Introvertitul: Omul invizibil – Note din penumbra socială
  • Comunism & Ceaușescu: Cine nu ar fi apăsat pe trăgaci în 1989?
  • Când părinții devin copii: Pentru tinerii de azi și bătrânii de mâine
  • Ce ești azi, ai decis ieri – Cum îți așterni, așa dormi – Fă lumină în viața ta 

Romane 

  • Eugenia 
  • Flori de cireș
  • Șuvițe de viață
  • O viață în cuvinte
  • Reparatorul de piane
  • Și dacă ploaia s-ar opri
  • Lejeritatea ființei umane 

Dacă ești interesat să explorezi aceste subiecte și să îți îmbogățești cunoștințele și perspectiva asupra lumii, te invit să arunci o privire asupra cărților mele și să te bucuri de călătoria pe care ți-o oferă fiecare pagină. 

🎁
Idei de cadouri
Sunt convinsă că împărtășești sentimentul meu când afirm că nu există cadou mai minunat decât o carte. Aceasta poate aduce bucurie oricui, indiferent de vârstă sau profesie, fiind un dar perfect pentru orice moment special, fie că este vorba de o zi de naștere, o aniversare sau Crăciun. 
Ele transcend timpul și vârsta, captivând prin sentimentalismul lor atemporal. 
🤗
Îți adresez o invitație specială să te implici în procesul creativ prin recenzarea cărților mele. Opiniile tale sunt extrem de valoroase pentru mine și m-ar bucura foarte mult să aud părerea ta detaliată despre fiecare carte.

În cazul în care ai citit deja una dintre cărțile mele sau ești interesat să îți însușești unul dintre titlurile disponibile, te rog să mă contactezi și îți voi oferi cu drag o copie gratuită în format PDF. Îmi doresc să împărtășim împreună experiența lecturii și să creăm împreună o comunitate de cititori entuziaști și conectați.

Fie că este vorba despre o analiză profundă a temelor abordate sau despre impresii personale despre stilul și tonul cărții, fiecare recenzie contribuie la îmbunătățirea și evoluția mea ca autor. 

Eu sunt Cristina Gherghel, scriitoarea care și-a transformat visul în realitate și te îndemn să-mi citești cărțile, care se găsesc în toate librăriile virtuale din lume.

desen carti fata citind cu burta pe carte
Ai un vis măreț: să devii autor sau autoare și să împărtășești cu lumea povestea pe care ai scris-o sau o scrii în acest moment. ✍
Felicitări! 🎉Meriți toată lauda pentru efortul și pasiunea ta.

Însă acum te întrebi: cum pot să public cartea mea? Nu-i așa?


Ei bine, am o veste excelentă pentru tine: nu ai nevoie de nicio casă de editură care să-ți ceară bani, să-ți ia drepturile de autor sau să-ți impună condiții.

Ai posibilitatea de a publica singur/ă cartea ta chiar acum, de la tine de acasă, gratuit. 
🕮
Cum? 
Prin autopublicare. Autopublicarea este o soluție simplă și accesibilă pentru a-ți transforma manuscrisul într-o carte reală, pe care o poți vinde pe numeroase platforme online. 

Dorești să afli mai multe detalii?

Accesează site-ul https://publicagratuitcarti.blogspot.com sau apasă pe unul dintre aceste două linkuri directe edituri gratuite online și începe acum cum să-ți transformi visul în realitate: 
Devin-o scriitor independent chiar în acest moment! 
Mult succes! 🙌 

Laura Ilinca și „Hai să ne rujăm împreună”– Roman de dragoste

Nu știu cât îți plac romanele de dragoste, dar mulți oameni trăiesc povești de iubire citind cărți și emoțiile ce simt în timpul lecturii sunt unice și palpitante 
Dragostea este o forță care ne mișcă și ne transformă. 

Dacă ești pasionat de lectură și romanele de dragoste interzisă te atrag, permite-mi să-ți aduc în atenție romanul „Hai să ne rujăm împreună” de Laura Ilinca. 

copertă carte albă și violet


Cartea „Hai să ne rujăm împreună” de Laura Ilinca este o poveste de iubire între Ana și Mag, doi oameni care se întâlnesc prin intermediul unui joc al sorții. 
Ei trăiesc o pasiune intensă și interzisă, care le schimbă viața și le provoacă multe conflicte interioare și exterioare. În jurul lor se învârt alte personaje care le influențează destinul, cum ar fi Ema, Costin, Mihnea sau Gilda. 

Romanul de dragoste explorează teme precum diferența de vârstă, credința, destinul, fericirea și neîmplinirea în dragoste. 
Autorul (sau autoarea, cum preferi) – Laura Ilinca – folosește un limbaj poetic și sensibil,  care transmite emoțiile personajelor și atmosfera romanului. 
Romanul se adresează unui public divers, începând cu adolescența, până la cea mai îndepărtată vârstă a cuiva dornic să pătrundă, subtil, profunzimea și sensibilitatea unor trăiri neașteptate și sortite aparent, neîmplinirii.
Un roman de dragoste în limba română ce merită citit! 

Lectură plăcută! 
Când citești acest poveste de iubire imposibilă, lasă o recenzie ca să o încurajezi pe scriitoarea Laura Ilinca. 


PS 
Ești scriitor sau poet și ai o carte (sau mai multe) la activ? 
Vrei să îți faci cunoscută opera și să ajungi la mai mulți cititori? 
Atunci nu ezita să îmi trimiți o scurtă prezentare a cărții tale și datele de contact, pentru a le publica pe acest blog. 

Vizita ta mi-a înseninat ziua! Îți mulțumesc pentru atenție. 
desen carti fata citind cu burta pe carte
Visezi să devii autor și scrii ori ai terminat de scris o carte? 
Felicitări! 🎉 
Acum ești gata să îți împărtășești povestea cu lumea, dar nu știi cum să o publici. 
Am dreptate? 
Dacă nu știai, îți zic eu: nu ai nevoie de o casă de editură. Poți publica singur/ă cartea ta chiar acum, de acasă și fără să cheltui nimic. 
Cum? 
Prin auto-publicare. Sel-publishing este o modalitate simplă și accesibilă de a-ți transforma manuscrisul într-o carte reală, pe care o poți vinde pe o grămadă de platforme online. 
Pentru mai multe detalii accesează https://publicagratuitcarti.blogspot.com sau direct la edituri gratuite online: 
Mult succes! 
🕮
Cărțile mele de auto-ajutor și dezvoltare personală se găsesc peste tot online, în ambele formate: electronic și de hârtie. 
Aici un link direct (apasă, se va deschide o altă pagină sigură 100%), ca să vezi titlurile pe Google Play  doar pe acelea noi, semnate cu numele meu întreg: Cristina Gherghel. 

💞
Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive. 

Legea recompensei
Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărți. 
Dar nu numai. ☺️

Credit fotografii 
Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree

Autor român contemporan: Cristina Gherghel

Salut, dragi cititori! Mă numesc Cristina Gherghel și sunt scriitoarea din spatele acestui blog – printre multe altele. 

femeie blondă cu rochie verde

Am creat acest spațiu virtual pentru a vă împărtăși poveștile mele și ale altor autori români contemporani, care merită să fie cunoscuți și apreciați sau cel puțin să fie citiți.

Sunt o scriitoare pasionată de literatură, istorie, drepturile omului, psihologie, dezvoltare personală și de orice altceva îmi trece prin cap pe moment. Sunt o persoană curioasă și deschisă la noi provocări.

Poate mă cunoașteți deja de când îmi semnam cărțile cu Cristina G. (cu punct după G.). Sau poate nu. Nu-i nimic, acum aveți ocazia să mă cunoașteți mai bine. Am scris cărți în română și în engleză, printre care se numără 14 nuanțe de roșu – o carte de memorii comuniste – și ADA – un roman dramatic. Ambele cărți le puteți găsi peste tot în mediul online, alături de alte opere ale mele. 

Însă, dacă mergeți într-o librărie și vorbiți cu vânzătorul sau vânzătoarea, aceștia le-ar putea comanda pentru dumneavoastră – dacă sunt persoane drăguțe și serviabile. 
Asta este valabil pentru orice carte din lume de care sunteți interesați. 

De exemplu, „Tess D'Urberville” de Thomas Hardy – una dintre cărțile mele preferate. 
Sau „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns” de Gabor Maté – un doctor deosebit de înțelept, cu foarte multă experiență la activ. 
Aceste două cărți faimoase se găsesc peste tot în mediul virtual (apăsând pe nume, veți fi conduși direct la prezența pe platforme comerciale), însă înțeleg că mulți oameni sunt reticenți la achiziționarea produselor online. 
Plus că le găsiți și la bibliotecă, sunt sigură. 
 
Ca și titlurile menționate mai înainte, majoritatea cărților mele sunt publicate în format digital (electronic) – eBooks ori cărți electronice, dar și în format de hârtie – tipărit, cum spunem noi, românii. 
Englezii spun „paperback” – asta ca o paranteză, chiar dacă știu sigur că știai. 
Dar poate nu știai că „paperback” se traduce literal „spate de hârtie”. 
Sună ciudat, nu? 
Paperback este o carte broșată. Carte „normală” tipărită. 

De ce scriu? 
  • Scriu pentru că iubesc să-mi exprim gândurile și sentimentele prin cuvinte.
  • Scriu pentru că vreau să vă inspir și să vă provoc să vedeți lumea din alte perspective.
  • Scriu pentru că sper să schimb ceva în bine prin ceea ce fac.
Sună banal și siropos, dar este adevărat. 
Dacă nu mă credeți, puteți citi cărțile mele și să vedeți singuri. 

Autor români contemporani ca mine sunt mulți în țara noastră. 

În cazul în care sunteți curioși să aflați mai multe despre mine și despre cărțile mele, vă invit să vizitați blogurile mele personale, unde găsiți de toate pentru toți, precum:
  • fragmente și capitole gratuite din romanele și cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală
  • afantazia – o condiție pe care o am eu și care mă împiedică să formez imagini voluntare în minte (am un blog dedicat: https://aphantasiasauafantazia.blogspot.com)
  • motivație zilnică – pentru că avem nevoie cu toții de un impuls pozitiv în viața noastră
  • etc.
De asemenea, mă puteți urmări pe rețelele sociale, unde postez noutăți, opinii și sfaturi despre scris și lectură.

Din 2022, m-am reîntors la vlogging – o îndeletnicire căreia m-am dedicat cu pasiune în 2014. Însă, din cauza unor atacuri gratuite, deosebit de agresive și absurde... am emigrat.

Nu port ranchiună nimănui pentru asta, dimpotrivă, dacă nu m-ar fi făcut cu ou și cu oțet unii indivizi, nu aș fi aici. Și îmi place să fiu aici.

Sunt o persoană entuziastă și dedicată în tot ceea ce fac. Când încep ceva, îmi propun să-l duc la bun sfârșit cu devotament și profesionalism. În același timp, știu să-mi recunosc limitele și să-mi aleg binele. Faptul că am emigrat dovedește asta.

În aprilie 2023, am patru canale de YouTube – în plină ascensiune – și vă invit să le vizionați și să vă abonați, dacă rezonați cu temele pe care le dezvolt.

În acest moment, lucrez la o cărticică motivațională pentru creatori și artiști de orice fel, pe care o voi oferi gratuit tuturor celor care vor să o citească.

Este un cadou din partea mea pentru voi, dragii mei cititori. 

Am scris câteva cărți de acest gen și voi mai scrie, căci – așa cum am amintit mai devreme – de motivație, încurajări și pozitivitate avem nevoie toți. Mai ales în vremurile haotice pe care le trăim. 

Orice autor român contemporan, în special dacă a publicat pe cont propriu, are nevoie de suport. 
Dacă vreți să ajutați un autor român contemporan, care și-a publicat singur cărțile, aveți ocazia să-i faceți o bucurie. 
Cum? 
Scriind câteva cuvinte despre el și trimițându-mi-le prin formularul de contact de pe pagină. Nu e greu să-l găsiți, e chiar la îndemână. 
Vreau să creez o listă cu cât mai mulți scriitori și poeți români contemporani pe acest blog. 
Așa îi vom face mai vizibili și mai apreciați.

Vă mulțumesc pentru că sunteți aici și pentru că îmi susțineți munca și a altor autori contemporani ca mine. Sper să vă placă ceea ce citiți și să reveniți mereu cu plăcere. 
Dacă ați citit vreuna dintre cărțile mele și v-a plăcut, o recenzie m-ar bucura nespus. 
Și dacă nu v-a plăcut, puteți să-mi spuneți mie direct, nu e nevoie să-i anunțați pe toți. 
Glumesc, desigur. Apreciez orice feedback sincer și constructiv. 
Aștept cu nerăbdare să vă aflu părerea.

Vă doresc o zi minunată și o lectură plină de farmec!

Vizita dumneavoastră mi-a înseninat ziua! Vă mulțumesc pentru atenție. 
desen carti fata citind cu burta pe carte
Visezi să devii autor și scrii ori ai terminat de scris o carte? 
Felicitări! 🎉 
Acum ești gata să îți împărtășești povestea cu lumea, dar nu știi cum să o publici. 
Am dreptate? 
Dacă nu știai, îți zic eu: nu ai nevoie de o casă de editură. Poți publica singur/ă cartea ta chiar acum, de acasă și fără să cheltui nimic. 
Cum? 
Prin auto-publicare. Sel-publishing este o modalitate simplă și accesibilă de a-ți transforma manuscrisul într-o carte reală, pe care o poți vinde pe o grămadă de platforme online. 
Pentru mai multe detalii accesează https://publicagratuitcarti.blogspot.com sau direct la edituri gratuite online: 
Mult succes! 
🕮
Cărțile mele de auto-ajutor și dezvoltare personală se găsesc peste tot online, în ambele formate: electronic și de hârtie. 
Aici un link direct (apasă, se va deschide o altă pagină sigură 100%), ca să vezi titlurile pe Google Play  doar pe acelea noi, semnate cu numele meu întreg: Cristina Gherghel. 

💞
Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive. 

Legea recompensei
Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărți. 
Dar nu numai. ☺️

Credit fotografii 
Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree

Scrie cartea vieții tale